O întreagă familie din SUA a fost omorâtă într-un masacru, urmat de o dublă sinucidere. Şase oameni au fost găsiţi decedați într-o casă din Dallas, după ce doi fraţi s-au înțeles să îşi ucidă rudele şi apoi să își ia viața.
O serie de crime urmată de o sinucidere a dus la moartea a șase membri ai unei familii din Dallas, după ce doi frați au încheiat un pact recirproc prin care au decis să îşi ucidă rudele şi apoi să-şi pună singuri capăt zilelor, scrie publicația Dallas News.
Unul dintre frați, în vârstă de 19 ani, a detaliat planul mortal într-o scrisoare de adio de șase pagini care a fost postată online, în care a vorbit pe larg despre lupta sa de ani de zile cu depresia și auto-vătămarea, și-a exprimat furia și a discutat despre control inadecvat al armelor în SUA.
Toți membrii familiei erau imigranţi din Bangladesh, iar departamentul de poliţie local nu avusese nicio interacţiune prealabilă cu ei. Se crede că masacrul a fost pus în aplicare de cei doi frați, identificați de un prieten de familie ca fiind Farhan Towhid, în vârstă de 19 ani și Tanvir Towhid, în vârstă de 21 de ani, potrivit Daily Mail.
„Se pare că doi frați au convenit să se sinucidă și au ajuns să ia toată familia cu ei”, a declarat sergentul poliției Allen, Jon Felty.
Sora geamănă a lui Farhan, Farbin Tiwnhid, părinţii Iren şi Towhidul Islam şi bunica de 77 de ani, Altafun Nessa, care venise în vizită şi urma să se întoarcă luna viitoare în Bangladesh, au pierit sub furia celor doi băieţi.
Întreaga familie ar fi fost ucisă sâmbătă, dar trupurile neînsufleţite au fost descoperite abia luni dimineaţă. Poliția a confirmat că Farhan, fost student la informatică la Universitatea Texas din Austin, și-a postat lunga scrisoare de adio pe Instagram.
„Hei tuturor. M-am omorât pe mine și pe familia mea. Dacă tot voi muri, m-am gândit că aş putea la fel de bine să atrag atenția” au fost primele sale cuvinte.
A mai spus că a fost diagnosticat cu depresie în clasa a IX-a și a descris în detalii grafice cum s-a tăiat cu lama, foarfeca, cuţitul până când a clacat şi i-a recunoscut tatălui despre problemele sale. A primit medicamente, terapie, a găsit un grup de prieteni şi a devenit popular.